În această secțiune vom publica harta, colecția de măsuri de atenuare, manualul pentru reducere a riscurilor din cele 2 zone pilot (mitigation rulebook) și celelalte instrumente dezvoltate pentru integrarea considerentelor de biodiversitate în planificarea energiei regenerabile.
Harta de senzitivitate ecologică
În cadrul proiectului RENBAL va fi elaborată o hartă digitală de senzitivitate ecologică pentru zona continentală a României, care va sprijini procesul de identificare și desemnare a zonelor de accelerare pentru energia regenerabilă (RAA). Harta va integra date privind speciile, habitatele naturale, ariile protejate și alte informații spațiale relevante, în conformitate cu recomandările Comisiei Europene privind implementarea Directivei RED III.
Procesul de elaborare include analiza și integrarea datelor de biodiversitate, identificarea zonelor sensibile în GIS și verificări în teren pentru validarea rezultatelor. Harta va delimita:
- zone potrivite pentru desemnarea ca RAA;
- zone unde proiectele pot fi dezvoltate doar cu evaluări suplimentare de mediu;
- zone sensibile („NO GO”), unde dezvoltarea proiectelor regenerabile nu este recomandată.
Harta va fi publică și va fi însoțită de metodologia utilizată, sursele de date și recomandări pentru utilizarea acesteia în procesul de planificare.
Colecție de măsuri de atenuare a impactului
Proiectul va dezvolta o colecție de măsuri de atenuare a impactului asupra biodiversității pentru proiectele eoliene și solare onshore. Documentul va include exemple de soluții pentru evitarea sau reducerea impactului cumulativ asupra speciilor, habitatelor și serviciilor ecosistemice.
Colecția va putea fi utilizată de autorități, investitori și alte părți interesate în procesul de planificare și autorizare a proiectelor regenerabile, atât în interiorul zonelor RAA, cât și în afara acestora.
Mitigation Rulebook pentru zonele pilot
Pe baza hărții de senzitivitate vor fi selectate două zone pilot: una pentru energie eoliană și una pentru energie solară, pentru care vor fi elaborate modele de „Mitigation Rulebook”.
Aceste documente vor include măsurile de mediu necesare pentru evitarea și reducerea impactului proiectelor regenerabile asupra biodiversității. Elaborarea lor va combina analiza datelor existente, evaluări în teren, exemple de bune practici europene și consultări cu factorii de interes relevanți.
Scopul este dezvoltarea unor modele practice care să sprijine implementarea responsabilă a energiei regenerabile în zonele desemnate pentru accelerare.
